Mitică Panaitescu.
Aş fi dorit ca măcar azi să scriu ceva care să placă guvernanţilor. Ghinion! Scumpul şi dragul nostru preşedinte a vrut ca naţia să audă, fără intermediari, ce gândeşte despre politica economică. Şi a fcut-o la Radio România Actualităţi, când a băgat din nou spaima în bieţii pensionari,dar şi în cei care muncesc cinstit pentru a-şi rotunji micile venituri.
”Impozitarea tuturor veniturilor”, solicită dl preşedinte, chiar şi a pensiilor, pe care şeful statului o doreşte cu îndârjire. Are el ce are cu pensionarii.Mulţi se întreabă, fără urmă de ironie, ce are preşedintele cu bătrânii.
Analizele făcute pe la posturile de televiziune, de diverşi psihologi, tind să se transforme în ridicol dacă mai continuă să încerce să ne lămurescă de ceea ce se vede cu ochiul liber.
Băsescu de acum nu mai este cel de acum şase ani. Nici măcar cel de anul trecut.
Paranoia puterii l-a adus în situaţia de a fi comparat cu Ceauşescu. Ba, şi mai rău ,oamenii încep să-l regrete pe „dictator”, şi se gândesc cu groază la ziua de mâine, când va merge la piaţă cu portofelul tot mai gol.
Pe vremea ăluilalt, aveai în portofel bani dar nu prea aveai ce să cumperi. Şi uite aşa începe cercul vicios. Unii aleargă după cerc, iar alţii în jurul cercului în ideea că poate , cumva să treacă în mijloc, acolo unde fericirea este doar pentru unii, o fericire în care sărăntocii nu au loc, ca să nu mai vorbim de cei aflaţi în pragul sărăciei.
Atacarea guvernului, într.un mod dur, dar în spiritul debarasării de cei de care s-a folosit, inclusiv în campania de anul trecut, nu este o noutate pentru şeful siniştrilor consilieri cotrocenişti.
Dacă pensionarii au scăpat, în primă fază, de impozitarea de 15 % ,acum se văd ameninţaţi de o reducere şi mai mare, chiar dacă cei de la Cutea Constituţională au decis că la pensii nu se poate umbla. Dar ce contează Hotărârea Curţii Constituţionale?
Oftica este cu atât mai mare cu cât a pierdut în această hotărâre, chiar dacă şi-a impus cu forţa un număr considerabil de oameni, călcînd peste legi, principii, bun simţ. Dar cui îi trebuie aşa ceva când avem un tătuc care se comportă ca un veritabil dictator sud-american?
Acum vrea să se răzbune pe ziariştii care au dus o campanie împotriva familiei lui, a moduilui lamentabil în care a condus ţara. Desigur, pe noi se poate răzbuna, mai ales că l-au votat mai puţin de un sfert din populaţia ţârii, dar răzbunarea lui începe chiar cu cei care l-au susţinut pe faţă, i-au făcut campanie, ciar şi în biserică, dar l-au şi finanţat puternic.
Nu mai vrea partidul care l-a susţinut, nu mai vrea poporul care l-a ales, nu mai vrea ţara pe care a făcut-o de râs peste hotare, nu mai vrea ca cineva să-l tragă de mânecă şi să-i spună că are copii, pe care trebuie să-i hrănească. Nici apele care l-au înălţat în ochii lumii nu le mai vrea.
Doar aplauze, mulţumiri, flori şi pupături şi muzică lăutărescă îşi maidoreşte, aşa cum fiecare dictator aşteaptă de la un popor. Iar România este în stare de aşa ceva. Am avut dovada cu fostul, avem dovada cu Băsescu. Ultimile evoluţii ale parlamentarilor pedelişti sunt expresia unei umilinţe rar întâlnite, dar nu ne miră pentru că şi cu Ceauşescu tot aşa a început.
Poate acum vom asista la un nou cult al personalităţii, la o nouă escaladare a altei ere unde atotputernicul Zeus se transformă în „iubitul conducător”.
Deocamdată, „iubitul” are probleme cu propria imagine, cu oamenii care l-au ales „democratic”. Nu ne-ar mira să vedem că insistă pe schimbarea Constituţiei, şi că ar vrea încă un mandat. La el nu ne mai miră nimic. Nici la noi nu ne mai miră nimic.