Ieşit cu un capital de simpatie uriaş din alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu a făcut sâmbătă un mare pas înapoi. Cu o imagine de care niciun alt liberal nu s-a mai bucurat în ultimii 20 de ani, Antonescu a început să taie şi să spânzure în cadrul propriului partid, instaurând legea lui „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Astfel, Antonescu şi-a îndepărtat orice contestatar, deşi în interiorul PNL erau foarte puţine voci care ieşeau din cuvântul liderului.
Totuşi, prin mişcarea de la Congres, Antonescu, deşi reconfirmat lejer ca preşedinte, a lăsat impresia unei dictaturi, care nu face cinste unui partid cu rădăcini adânci în democraţia românească. Riscul scindării PNL este unul minor în clipa de faţă, formaţiunea lui Antonescu neavând anvergura PSD-ului, unde o „aripă” se poate rupe şi constitui imediat un partiduleţ de buzunar. Desigur, liberalii au cunoscut purgatoriul scindării, dar în prezent aşa-zişii fundamentalişti sunt foarte puţini pentru ca adepţii doctrinei să îşi permită susţinerea mai multor partiduleţe.
Antonescu îşi doreşte în clipa de faţă ca numele său să se confunde cu cel al PNL. Modelul PD-L face prozeliţi, dar întrebarea decisivă este dacă electoratul român va mai accepta omul-partid. Până în prezent, românul asta îşi doreşte, o mână forte, dar pe care trebuie să o înjure şi doar atât. O contradicţie specific românească, cum deosebită este şi democraţia dâmboviţeană.
Bogdan Dumitru