Mitică Panaitescu
Cu mulţi ani în urmă încercam să explic unor tineri politicieni ce este cu “cretinismul parlamentar”. Asudam din greu să le explic ce este cu politica, politica economică, sau cum a ajuns Marx celebru cu “Capitalul”. Toate aveau o înţelegere până la un anumit punct. Iar punctul se transforma într-o spirală care, inevitabil ducea la ce era mai simplu: păi asta este politică comunistă dom’le .
Am încercat, apoi să înţeleg eu cum este cu gândirea lor. Şi am aflat. Am aflat, de exemplu că tinerii nu ştiu nimic din istoria ţării lor, nici măcar despre cea recentă. Am aflat că dorinţa lor de a zbura spre libertate s-a lovit de legile gravitaţiei. Că şi-au rupt aripile înainte ca să poată măcar plana cât a făcut-o meşterul Manole.
Peste toate s-a abătut scepticismul făuritorilor “epocii de aur”, deşi nu au înţeles niciodată ce făuresc. Trăind o epocă din care cu ardoare să iasă, s-au trezit dintr-o dată liberi “ca pasărea cerului”, fără să ştie că şi libertatea îşi are legile ei, dar mai ales fărădelegile ei.
Mitul democraţiei se destramă pe zi ce trece, apărând durerea şi dezastrul în toată puterea cuvântului.
Celor două categorii li se adaugă septuagenarii, pensionari sau nu, cei care au trăit schimbările socialiste din plin. Ei au fost marii nedreptăţiţi sau, poate, răsfăţaţii unei noi lumi care se prefigure în anii 44-45.
Fii ţăranilor şi muncitorilor îşi vedeau visul cu ochii. Deveneau prima generaţie de intelectuali ai unei lumi care n-a sperat vreodată să ridice ochii din pământ, în timp ce odraslele boiereşti vedeau cum visurile pariziene se destămează mai ceva ca un castel de nisip.
Cele trei segmente se confruntă şi acum, iar toate la un loc dau naştere unei acerbe lupte care se duce, mai mult sau nu deschis, dar mai ales în interiorul partidelor, aflate şi ele în căutarea unei identităţi .
În fond, în joc este mai degrabă orgoliul unor politicieni făcuţi la “seral”, pentru că la noi nu se poate vorbi de politologie în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă de oameni care vorbesc pe înţelesul fanilor, oricare ar fi ei.
În acest amalgam socio-politic, marele ideolog şi părinte al economiei politice, Marx, revine în actualitae cu o uluitoare forţă. Într-una din tezele sale, uitate cu desăvârşire, Marx vorbeşte de “cretinismul parlamentar”. Marx dezvăluie neputinţa unor partide ajunse la putere, dar care nu sunt în stare să elaboreze programe, nici pe termen scurt. Incapacitarea gândirii economice duce la apariţia unor legi cu caracter de urgenţă, care să rezolve nevoile strigente ale celor aflaţi la putere.
Astfel, spune Marx, preluat de Engels, se dezvoltă un fel de “cretinsm parlamentar”, mai exact, un întreg Parlament lucrează la legi sub comanda Guvernului, fără a avea posibilitatea să cunoască sau să verifice efectele ulterioare ale legilor.
Joaca şi complicitatea parlamentarilor devine, în acest caz, foarte periculoasă, în timp ce ţara ajunge tot mai înglodată în datorii, iar oamenii se calcă în picioare pentru a-şi plăti birurile către Stat.