Puhoaiele apelor şi puhoaiele nesimţirii

Mitică Panaitescu.
Puhoaiele năvălesc, din nou, peste noi. E jale. Mare jale în tot mai săraca Moldovă, dar şi în restul ţării, unde apele au trecut neobservate de o ţară orbită politic, şi subjugată economic unor interese din ograda puterii.
Nu mai contează că au murit 19 oameni în ultimile ore, că alte sute îşi caută un loc unde să-şi plângă durerea. Pentru guvernanţi, doar puterea politică, şi jocurile de culise mai contează.
Ba, mai este ceva, plăcerea divinului conducător. Dorinţa de a-i respecta „rugăminţile”.
Acum, după ce are în buzunar Curtea Constituţională, Parlamentul şi propiul guvern, a venit rândul şi televiziunii publice, pentru a-i ridica slăvi, sau, şi mai rău, pentru a controla mediatic, până în cel mai mic colţ al ţării, tot ce mişcă, tot ce trebuie să audă amărâtul votant.
Aşa a început şi „revoluţia culturală” a lui Mao, dar şi cea a lui Ceauşescu, cu celebrele teze de Neptun.
Apele nu mai contenesc să se reverse, în timp ce leul încercă să treacă înnot, bariera disperării sociale şi economice, dar încercarea sa este zadarnică, atâta timp cât pontonol este distrus politic, dar cu premise să se repare când o vrea Dumnezeu.
Parlamentul a ajuns mai rău decât Marea Adunare Naţională,care, totuşi, mai încerca să mai salveze ceva din democraţia de faţadă, în timp ce democraţia lui Băse, este doar o mascaradă, cu iz de dictatură.
Marele concurent al preşedintelui, „ocnaşul” otevist, începe să creadă că el este viitorul mîntuitor al neamului, că partidul pe care îl va înfiiţa, va fi cel al poporului, aşa cum a fost şi televiziunea sa atunci când a îndemnat poporul să voteze legat la ochi, pe cel care tocmai este incriminat pentru imixtiune politică.
Din păcate,această naţie încă mai crede în ceea ce i se spune, iar cucernica gloată mai crede fără a înţelege, fără a cerceta .
Tragedia naţională este cu atât mai mare cu cât o seamă de neaveniţi apar pe sticlele televizoarelor pentru a-şi da cu părerea despre ceva ce nici ei nu ştiu, sporind şi mai mult panica .
Desigur, va fi foarte greu, cu atât mai mult cu cât oamenii s-au învăţat cu binele, un bine pe care l-au aşteptat de pe vremea când sperau că americanii vor face din România o ţară prosperă.
Dar, am prosperat şi fără ei. Am prosperat cu sovromurile, cu colhozurile, cu furtul din grădina statului, adică din acel avut obştesc, cu care s-au îmbogăţit, bogaţii comunişti.
Pentru a mai fura şi ultimile resurse, trebuie ca întrega naţiune să ştie cine le vor fi „aleşii” conducători, care îi vor fura pe ei şi întreaga lor familie, cu noul arbore genealogic al unei societăţi sortită unui sacrificiu inutil.
Mai vine o ploaie, iar regele tace. Mai vine un puhoi, iar el tot tace. Gândeşte la greul naţiunii, dar nu are curajul să dea ochii cu ea. Doar curtenii ne mai spun câte ceva, cum să ne facă bine cu de-a sila, la fel ca judecătorii care şi-au uitat pe drum colegii de muncă, grefierii şi asistenţii magistraţi.
Dar ce mai este normal în ţara asta? Ce mai funcţioneză după reguli şi regulamente?
Nimic. Nici noi, cei care mai avem cutezanţa să credem că statul este cel care ne luminează tunelul, că la capătul lui vom găsi o altă lume, dornică de schimbare. Mare deziluzie! Sunt aceiaşi oameni, sau progeniturile lor, ce formează noua generaţie, care nu este în stare să înţeleagă ce li se întâmplă.